marți, 26 aprilie 2016

au dispărut BUNICII ...


Grija de copii este cea mai frumoasă rugăciune

Era o familie evlavioasă ce avea nouă copii. Soțul era foarte evlavios și plin de zel în cele duhovnicești. Literalmente voia să le facă pe toate ca un călugăr.

Soția lui se plângea starețului că este foarte obosită și că are nevoie de ajutor. Seara, venea toată familia la mănăstire. Soția rămânea împreună cu copiii care plângeau și țipau că vor una, că vor alta. Copleșită de oboseală, plângea și ea la rândul ei. De altă parte, soțul mergea într-un paraclis al Sfinților Doctori fără de arginți, făcea metanii, se ruga cu metanierul și priveghea. Avea dreptate soția să se plângă starețului.

În următoarea zi, starețul, doar ce i-a văzut în curte împreună, a înțeles că ceva se întâmplase și că intervenise o ceartă între ei. Îi vorbi femeii triste şi obosite, folosind cuvinte dulci pentru a o mângâia, iar tatălui, cu discreție și cu un zâmbet, îi spuse: „M-am bucurat pentru tine, aseară. Ai cântat toată noaptea și te-ai rugat. Bine ai făcut! Dar ai fi avut o mai mare binecuvântare și răsplată dacă stăteai măcar jumătate de oră, și nu trei ore, aproape de soția ta și o ajutai pentru a-i hrăni și culca pe copii. Pentru că pentru voi, cei căsătoriți, metanierele și metaniile sunt copiii voștri. Când vor crește, veți avea timp să faceți celelalte lucruri… «Frate ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă şi are putere ca o împărăţie întemeiată» (Pilde 18, 19). Să fiţi totdeauna de comun acord în toate”.

FERICITUL IACOV TSALIKIS

        
          Plecând de la această întâmplare un fapt m-a pus pe gânduri.
Bunicii de azi, adică părinții noștri (a celor ce avem acum copii) nu au răbdarea și, din păcate, nici dragostea necesară pentru a sta (a petrece timpul) cu copiii.
          M-am întrebat firesc: de ce?
          Despre bunici se spunea mereu că iubesc mai mult nepoții decât proprii copiii. Totuși, în zilele noastre bunicii găsesc multe de făcut, dar nu să petreacă timpul cu copiii copiiilor lor.
          Îmi aduc aminte că eram cu totul fericit să locuiesc la bunici în vremea copilăriei mele, iar bunicii erau la fel de fericiți pentru faptul că petreceam timpul la ei.
          Modernitatea a schimbat însă acest firesc al vieții. Copiii sunt duși de la vârste fragede la instituții care să se ocupe de ei – în urmă cu 30 de ani la 5-7 ani copilul era scos din mediul familial, acum chiar de la 4 luni copilul este ”răpit” familiei în care s-a zămislit și unde-și începe viața.
Părinții noștri, adică bunicii de azi, au trăit fără copiii lor și până la sfârșit își clădesc viața fără copii. Părinții de azi mai mult, mai mult trăiesc fără copiii lor.

Bunicii sunt pe cale de dispariție – vor purta cel mult un nume, nu o calitate.

luni, 18 aprilie 2016

"MINUNATA LUME NOUA!" ....

Celebrul roman Minunata lume noua (1932) 
porneste de la ideea unei societati distopice care, 
pentru a‑si controla cetatenii, recurge la orice subterfugiu: 
de la transformarea rasei umane si manipularea ei genetica,
 pina la mascarea minciunii in adevar absolut. 
Rezultatul este o combinatie de realitati orwelliene 
si scene din cel mai pur SF, 
in care cartile sint arse 
si singura cultura acceptata sint preceptele unui conducator megaloman, 
in care aparitia unei editii de Opere complete de William Shakespeare poate duce la rasturnarea unui regim absurd, 
in care oamenii sint conceputi in imense incuba­toare, 
iar cei neatinsi inca de morbul acestei „civilizatii“ sint izolati in rezervatii.

UN ROMAN CE TREBUIE CITIT!

 
Minunata lume noua (Top 10)

miercuri, 6 aprilie 2016

Gog și Magog


 Jucăriile copiilor noștri
ATENȚIE!!!


Pentru explicații am folosit textul și comentariile din 
BIBLIA diortosită de vrednicul de pomenire 
Înaltpreasfințitul Părinte BARTOLOMEU Anania



”Și va ieși să amăgească neamurile care sunt
în cele patru colțuri ale pământului,
pe Gog și pe Magog,
și să le adune la război;
iar numărul lor este ca nisipul marii... ”
(Apocalipsă 20, 8)

        Gog și Magog:
-nume preluate din Iezechiel capitolele 38-39;
-cei doi regi de miazănoapte care au purtat un război de vârf împotriva lui Dumnezeu, dar care' n cele din urmă au fost înfrânți de armiile lui Israel.
        Transferați în simbol, ei reprezintă împărățiile lumii care se ridică împotriva Împărăției lui Dumnezeu.
         Ca și în cazul numarului 666 = QSRNRON[1], n' au lipsit încercările de a se face pe seama lor identificari istorice și geografice concrete.
         Luând ca baza expresia din Iezechiel 38, 2: "Gog din țara lui Magog, regele [ținuturilor] Roos și Mosoh" (în redactarea și grafia Septuagintei), unii au speculat cele două denumiri geografice apropiindu-le de Rusia și Moscova.
        Oricum, în literatura apocaliptică și rabinică numele celor doi sunt asociate cu sfârșitul lumii, când toate vrăjmașiile organizate împotriva lui Dumnezeu se vor ridica și vor fi zdrobite.

Iz 1, 2; Iz 18, 2; Iz 38, 2; Iz 39, 6; Iz 39, 9


[1]        Aici e' nțelepciunea! Cine are pricepere, să socotească numărul Fiarei; că e număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase
(Apocalipsa 13, 18)
         Pe seama acestui număr s' au făcut numeroase speculații, fiecare în funcție de alfabetul și maniera în care se operează calculul.
         Cea mai probabilă rămâne aceea care, în valorile numerice ale alfabetului ebraic, îl indică pe Caesar Neron, împaratul Romei, primul mare persecutor al creștinilor: QSR = 10 + 60 + 20; NRON = 50 + 20 + 6 + 50; totalul: 666.          
           Semnificația poate fi însă și de ordin mai general: cifra 7 (simbolul perfecțiunii) minus 1 = simbolul imperfecțiunii, repetată de trei ori în 666; acest număr îl poate desemna pe omul total imperfect, pe cel ce întruchipează tot ce este mai rău.
         În cazul lui Nero (sau Neron), el poate fi persoana istorica reală, dar și arhetipul celor ca el de-a lungul istoriei.

luni, 4 aprilie 2016

POSTUL ADEVĂRAT

Mi-aduc aminte din copilarie, cu cata evlavie era tinut postul atunci! Nu se facea exceptie de la post, nici pentru caz de boala, nici pentru cei mici, toti il tineam cu severitate. Sfantul si Marele Post al Paresimilor era asteptat ca un mare eveniment. Erau vase anume pastrate pentru Postul Mare. Şi cu cata primeneala sufleteasca ajungeam la Sfintele Pasti! „Se poate sa nu tii postul? Domnul Hristos a postit patruzeci de zile pentru pacatele noastre si noi sa nu postim? Mare pacat sa calci randuiala postului“! Asa gandeau crestinii ortodocsi de altadata.

Civilizatia noastra materialista si iubitoare de placeri a strambat aceasta intelegere. Mi-aduc iarasi aminte de convorbirea dintre un reprezentant al acestui duh si un parinte duhovnicesc, care staruia asupra marii necesitati a postului pentru viata crestina. „Prea cuvioase, zicea acela, a trecut vremea aceea, acum s-au schimbat lucrurile! Un om, ca sa dea randament in munca, are nevoie de atatea calorii pe zi si de o alimentatie bogata in vitamine…“. Caloriile si vitaminele regle­menteaza alimentatia omului de azi, iar randuielile crestinesti traditionale pentru post par nestiintifice si invechite.

Intr-adevar, este un fapt binecunoscut ca lumea de astazi si mai ales cea de la oras, dintr-o multime de motive, tine tot mai putin posturile bisericesti. Asa de putin, incat conducerea Bisericii Ortodoxe se gandeste la o adaptare a randuielilor traditionale pentru post. Intre temele viitorului sinod panortodox este trecuta si aceea a Postului, socotit ca una din problemele grave ale vietii crestine ortodoxe si nu lipsesc printre teologi glasuri care propun o scurtare a duratei posturilor mari o imputinare a zilelor de post si o indulcire a meniurilor de post.

Sa-si fi pierdut oare postul in vremea noastra va­loarea lui spirituala si puterea lui innoitoare de suflet?

De la inceput observam ca acest fel de intelegere are in vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantitatii de hrana.

Dar aceasta intelegere a postului nu-i cea adeva­rata, invatatura Bisericii noastre ne-o spune cu toata claritatea.

„Daca postesti numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar pacatele nu le parasesti, te asemeni cu viclenii draci, care niciodata nu mananca“.

Sau altul: „Sa postim post bine placut Domnului. Postul cel adevarat este instrainarea de rautati, infranarea limbii, lepadarea maniei, departarea de pofte, de clevetire, de minciuna si de juramantul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevarat si bine primit“.

Iar marele Hrisostom zice: „Postesti? Arata-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sarac, ai mila de el; un dusman, impaca-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura si stomacul sa posteasca, ci si ochii si urechile si picioarele si mainile noastre, ramanand curate de rapire si de lacomie. Picioarele sa nu alerge la spectacolele cele urate, ochii sa nu priveasca cu pofta la frumuseti straine, gura sa posteasca de injuraturi si de vorbe nerusinate…“.

Şi numai aceste marturii, si s-ar putea aduce multime, sunt suficiente ca sa intelegem ca a lega postul numai de schimbarea si imputinarea mancarii este o intelegere nedeplina, unilaterala.

Nu numai schimbarea de regim alimentar este postul, ci un lucru mult mai complex, o lucrare de adanca prefacere si innoire a intregii vieti sufletesti si trupesti a crestinului.

Ne incredinteaza despre acest lucru aceia care au facut din post un prieten iubit pentru toata viata, marii postitori, sfintii.

„Postul, zice Sfantul Isaac Sirul, este cale sfanta a lui Dumnezeu si temelie a toata virtutea. Este cununa pentru cei ce se infraneaza, frumusete a fecioriei si a sfinteniei, maica rugaciunii, inainte mergatorul tuturor faptelor bune...”. (Cuvantul 85).

„Postul si infranarea, zic Parinti Patericului, sunt bogatia sufletului“, iar Sfantul Ioan Scararul zice: “Postul este luminare a sufletului, paza a mintii, sanatate a trupului, iertare a pacatelor, usa si desfatare a Raiului” (Treapta 14).

Mantuitorul Insusi ne spune in Sfanta Evanghelie, ca postul este arma nebiruita impotriva dracilor (Marcu 9, 29). Şi iarasi cantarea bisericeasca din Postul Mare zice: „Bantuielile dracilor nu indraznesc asupra celui ce pos­teste, iar ingerii stau mai aproape de cei ce se curatesc cu postul“ (Triod).

Astfel, postul se arata ca un mestesug duhovnicesc, care angajeaza intreaga noastra fiinta: sanatate trupeasca, sfintire sufleteasca si trupeasca, iertare de pacate, cale catre cer, arma nebiruita impotriva dracilor, toate acestea si mai multe decat acestea ni le mijloceste postul. Care crestin s-ar putea lipsi de ajutorul lui?

Mantuitorul Hristos, Care nu avea nevoie de post, a postit totusi pentru ca sa ne invete cu pilda, cat de mare este folosul postului. De aceea, Sfantul Isaac Sirul adauga: „Postul este arma lucrata de Dumnezeu. Şi daca Legiuitorul insusi a postit, care dintre cei ce pazesc Legea nu trebuie sa posteasca? Şi care dintre cei ce-l nesocotesc nu va fi osandit?

Pentru ca este absolut necesar pentru viata crestina postul, de aceea si Biserica l-a randuit de-a lungul intregului an, in posturi de o zi sau de mai multe, pentru ca din intalnirea cat mai deasa cu postul, sa ni-l facem bun prieten pe calea desavarsirii crestinesti si a poruncit cu hotarare ca tot crestinul sa-l tina, iar cei ce-l nesocotesc sa fie scosi din Biserica.

Aceasta severitate a Bisericii ortodoxe este pe deplin indreptatita, deoarece nu este posibila desavar­sirea crestineasca, mantuirea sufletului fara ajutorul postului. Cateva exemple sunt edificatoare.

Rugaciunea este oxigenul vietii sufletesti. Asa cum trupul moare fara oxigen, tot asa si sufletul nu poata trai fara rugaciune. Sfintii Parinti numesc rugaciunea „inaltarea mintii catre Dumnezeu“, „convorbire cu Dumnezeu“. Dar cine nu stie ca omul ingreuiat cu mancare si bautura nu are mintea sprintena nici pentru cele pamantesti, necum pentru inaltarea catre Dumnezeu in rugaciune. Şi dimpotriva, mintea celui usurat cu infranare si post este sprintena si usor se inalta pa aripile rugaciunii. Rugaciunea si postul sunt strans legate impreuna si toti cuviosii si sfintii, care au fost mari rugatori, au fost si postitori.

Pocainta, spun Sfintii Parinti, este cea mai inalta dintre virtuti, mijloc de continua desavarsire a crestinului, lucrare permanenta a sufletului, care ne trece peste marea vietii spre raiul cel vesnic. Dar ea este asa de legata cu postul incat se confunda cu acesta. Este de neconceput pocainta farapost.

Tot asa putem spune si despre milostenie, despre smerenie, despre curatirea de toate patimile care robesc pe om si despre toate virtutile, daca le-am lua pe rand, ca se sprijina pe post. Cu adevarat, asa cum spune Sfantul Isaac Şirul: „Postul este temelia a toata virtu­tea“.

Daca este asa, atunci de ce crestinii de astazi nu mai tin, sau tin asa de putin postul?”

Ieromonah Petroniu Tanase,

"Chemarea Sfintei Ortodoxii", Editura Bizantina, 

Duminica Sfintei Cruci





luni, 29 februarie 2016