marți, 17 noiembrie 2015

ORA 25

”Interesele societății occidentale nu sunt și interesele oamenilor.

Dimpotrivă! în societatea tehnică apuseană, oamenii trăiesc cum trăiau primii creștini: în catacombe, în închisori, în biserici, în ghetouri - la marginea vieții.

Stau ascunși! Oamenii nu au dreptul să apară în public; nu au dreptul să dețină funcții, nicăieri, dar mai ales în birouri, căci cilivizația dumneavoastră a înlocuit altarele cu birourile.

Oamenii trebuie să se ascundă, fiindcă sunt oameni, sau să se conformeze legilor tehnice, ca mașinile.

Omul a fost redus la o singură dimensiune, cea socială. S-a transformat în cetățean, care nu e sinonim cu noțiunea de om.

Societatea tehnică nu recunoaște omul decât ca abstracțiune, ca cetățean.

Și, dacă nici nu-l cunoaște, nici nu-l recunoaște, cum să facă o revoluție pentru el?

Revoluția actuală, fiind specific occidentală, e străină de toate interesele omului ca individ: omul e mai mult o minoritate proletară a societății dumneavoastră.

Și, oricare tabără ar câștiga lupta de acum, omul tot proletar va rămâne în această societate.

Ciocnirea actuală este între două categorii de roboți, care - atrag după ei sclavi vii, în carne și oase.

Oamenii participă la acest conflict cum participau sclavii de pe galerele romane la războaiele imperiului: în lanțuri.

Și când porți lanțuri, nu poți lua parte la luptă!”


fragment din romanul 

ORA 25
(publicat în 1949 în limba franceză,
în 2004 în limba română) 

de 

Virgil Constantin Gheorghiu

3 întrebări

”Mi-aţi pus trei întrebări, şi anume:


Care este cel mai mare gând vrednic de om?

Care este cea mai mare grijă vrednică de om?

Şi care este cea mai mare aşteptare vrednică de om?




A se gândi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească e cel mai mare gând vrednic de om.

A se îngriji de mântuirea sufletului e cea mai mare grijă vrednică de om.

A aştepta moartea e cea mai mare aşteptare vrednică de om.

Cum trebuie să vă gândiţi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa omenească? Trebuie să luaţi ca măsură legea morală a lui Dumnezeu. Urmând acestei măsuri, să priviţi ce se întâmplă în viaţa oamenilor pe care îi cunoaşteţi şi cu care sunteţi în legătură. Acesta nu este totdeauna lucru uşor, fiindcă pricinile sunt uneori îndepărtate şi ascunse în trecutul îndepărtat al unui om, iar alteori se pot afla numai în viaţa părinţilor lui.

Mărturisirea creştină se întemeiază pe descoperirea acestor pricini. Psalmistul grăieşte către Dumnezeu: „La poruncile Tale voi cugeta, și voi cunoaşte căile Tale… Cât am iubit legea Ta, Doamne! Pururea cugetarea mea este”. Fiindcă poruncile Domnului sunt la temelia a tot ce se întâmplă fiilor lui Adam. Şi legea Domnului este lumină ce luminează ceea ce se întâmplă cuiva.

Cum trebuie să vă îngrijiţi de mântuirea sufletului? Ca să nu vă mai înşir, citiţi Evanghelia şi întrebaţi Biserica. Omul n-are bun mai mare pe această lume ca sufletul. Şi tocmai acest cel mai mare bun este singurul pe care îl poate scăpa de pieire şi moarte. Tot restul, ce nu e om, ci al omului, dintre cele pe care le preţuieşte şi le păstrează omul, fără putinţă de scăpare piere şi moare. Sufletul omului este în ochii lui Dumnezeu un lucru mai de preţ decât întreaga lume materială, după cuvântul lui Hristos: „Ce-i va folosi omului dacă va dobândi întreaga lume, iar sufletul său şi-l va pierde?”. Aşadar, nu poate fi mai mare grijă vrednică de om ca grija mântuirii sufletului său.

Cum trebuie aşteptată moartea? Ca ostaşul în război. Sau ca elevul care se pregăteşte cu grijă, aşteptând în orice clipă ca profesorul să îl cheme la ascultat. De neîncetata pomenire a clipei morţii ne-a amintit şi Mântuitorul în pilda despre bogatul care făcea hambare noi şi se pregătea s-o ducă bine multă vreme pe pământ, dar i s-a zis pe neaşteptate: „Nebunule, în această noapte vor smulge de la tine sufletul tău, iar cele ce le-ai pregătit ale cui vor fi?”.

De ce e gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în viaţa oamenilor cel mai mare gând vrednic de om? Fiindcă el aduce omului înţelepciunea şi fericirea.

De ce e grija pentru mântuirea sufletului cea mai mare grijă vrednică de om? Fiindcă sufletul e cel mai mare bun de pe pământ, şi e firesc ca celui mai mare bun să-i trebuiască închinată cea mai mare grijă.

De ce e aşteptarea morţii cea mai mare aşteptare vrednică de om? Fiindcă aşteptarea morţii curăţă conştiinţa şi îi dă omului imbold la toată fapta bună. Când un oarecare om vrednic şi bun a fost întrebat ce l-a împins mai mult în viaţă la osteneală şi bună rânduială, a răspuns: „moartea”.

Aceste trei lucruri nu se pot băga de seamă la animale. Ele sunt proprii numai omului, şi încă celui mai înalt tip de om. Tot restul e comun omului şi dobitocului.

De la Dumnezeu, pace dvs. şi binecuvântare!”

Sursa: Episcop Nicolae Velimirovici,
Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi,
Vol. I, Ed. Sofia, Bucureşti, 2002.

preluat de pe:
http://marturieathonita.ro/despre-cele-mai-mari-trei-lucruri-din-viata/